SĂ FIE FAKE CONCURSURILE DE PE PAGINA FUNGKLE&KYNDA FAGE?

Bună, dragilor! M-am gândit să fac postarea asta ca să vă avertizez în legătură cu o pagină de pe Facebook, şi anume Fungkle&Kynda Fage.



Acum câteva zile, mai exact pe 10 iulie, această pagină a organizat un concurs unde premiul era 3 cărți.




Am zis okay, să mă înscriu şi eu, că de ce nu? M-am înscris, am fost cât de cât activă, şi am încercat să urmăresc şi alte persoane care au fost active. Pe parcursul concursului a fost totul okay. Pagina a fost activă, participanții la fel.
Astăzi, pe data de 18 iulie s-a anunțat câştigătorul. Surprinzător, tipa care a câştigat are un cont făcut pe data de 16 iulie, 12 prieteni şi poză de profil cu o fetiță mică. Ciudat, huh?








***


Nu ştiu dacă este doar o greşeală sau dacă pagina respectiva chiar nu este de încredere. Oricum, de la început mi s-a părut dubios numele paginii. Adică, ce legătură are numele cu cărțile?! 



Sper ca cei care administrează pagina să aibă bun simț şi să rezolve situația, iar dacă a fost doar o neînțelegere îmi cer scuze. Intenția mea a fost să vă avertizez. Eu una urăsc paginile cu concursuri fake. De ce să amăgeşti oamenii în halul ăsta şi să-i laşi cu ochii în soare doar ca să câştigi tu nişte amărâte de like-uri? 

*** 
Am să vă las şi screenshot-uri cu postarea pe care au făcut-o acum şi la care continuă să şteargă comentariile. 








O să văd ce se mai întâmplă şi voi reveni cu un update. Zi faină! 



UPDATE: 

Am aflat numele deținătoarei paginii. Respectiva este Irina Nedelea. 


Să fie oare o coincidență că numele câştigătoarei este tot "Irina"? Nu prea cred. Uitați cât de mult seamănă cele 2 fete:




UPDATE 2: 

Tipa şi-a închis pagina. Mă bucur că a înțeles că nu ne poate fraieri aşa. Sper să țină minte să nu se mai pună cu oamenii. Mai ales cu iubitorii de cărți. :> 
Să aveți o seară faină! 💕




-Iulia

Comentarii

  1. Tipa aia , Hope Lee, e tot un cont fals. E facut doar pentru concursuri. A dat cerere tuturor care urmareau anumite pagini cu concursuri de carti pe facebook. Poate te gandesti sa faci o mica investigatie, cu ajutorul nostru, ca sa faci o lista. Nu mi se pare corect!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a dat și mie cerere. Mersi universului că mai deschid și eu pagini ca să văd :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare